« Înapoi

Comunităţi Locale

Siturile Natura 2000 Munții Făgăraș și Piemontul Făgăraș se întind pe suprafețele a 27 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri): Turnu Roșu, Racovița, Avrig, Porumbacu de Jos, Cârțișoara, Arpașu de Jos (jud. Sibiu), Victoria, Ucea, Viștea, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Lisa, Recea, Hârseni, Șinca, Șinca Nouă, Zărnești (jud. Brașov), Rucăr, Valea Mare Pravăț, Lerești, Nucșoara, Arefu, Brăduleț, Salatrucu (jud. Argeș), Perișani, Boișoara, Câineni (jud. Vâlcea).
Comunităţile locale din perimetrul SCI Munţii Făgăraş şi SPA Piemontul Făgăraş au fost informate şi conştientizate cu privire la importanţa conservării habitatelor şi speciilor de interes comunitar şi naţional din cadrul siturilor Natura 2000 SCI Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraş:
- prin intermediul  a patru seminarii la care au participat reprezentanţi ai comunităţilor, lideri de opinie etc., 
  • scopul acestora a fost creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa conservării habitatelor şi speciilor de interes comunitar în perimetrul celor două situri Natura 2000.  
  • în cadrul evenimentelor au fost prezentate informaţii cu privire la ameninţările la care sunt supuse habitatele şi speciile de interes comunitar şi naţional, precum şi la necesitatea aplicării unui management conservativ la nivelul celor două situri Natura 2000.
- prin elaborarea materialelor informative cu mesajul „Natura 2000 şi comunitatea" și distribuirea lor. 
 
Link-uri utile:

 

Comisia Europeană - Arii protejate NATURA 2000: 

http://ec.europa.eu/environment/basics/natural-capital/natura2000/index_ro.htm

Ministerul Mediului, Pădurilor și Apelorhttp://www.mmediu.ro

Agenția Națională pentru Protecția Mediului: http://www.anpm.ro

Agenția Europeană de Mediu (European Environment Agency): http://www.eea.europa.eu

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment Programme: http://www.unep.org

Convenția Carpatica (Carpathian Convention): http://www.carpathianconvention.org

Convenția privind Diversitatea Biologică (The Convention of Biological Diversity): 

http://biodiversitate.mmediu.ro/convention

WWF - World Wide Fund For Nature (Fondul Mondial pentru Natura): www.wwf.org

 

Harta Situl 2000 Natura 2000 MFPF – Comunităti locale Harta Situl 2000 Natura 2000 MFPF – Comunităti locale


Click pe harta pentru vizualizare.

Harta Muntii Fagaras si Piemontul Fagaras Localitati Harta Muntii Fagaras si Piemontul Fagaras Localitati


Click pe harta pentru vizualizare.